joi, 11 iunie 2015

Trandafiri de Leila Meacham

La începutul secolului XX, într-o vreme în care  onoarea și sacrificiul sunt principii călăuzitoare, micuțul oraș Howbutker este guvernat de 2 familii cu origini străvechi : Toliver - stăpîna celei mai mari plantații de bumbac, și Warwick - care are în proprietate hectare întregi de lemn pentru cherestrea. Mary Toliver și Percy Warwick sunt eroii unei povești de dragoste dramatice. Autoarea conturează personalitate ei ca fiind o persoană încăpățânată, frumoasă, în ochii căreia păstrarea plantației cîntărește mai mult decât mândria, sentimentele și bunăstarea celorlalți. De cealaltă parte, autoarea creionează personalitatea lui Percy ca fiind prudent și rațional, puternic, dar delicat. Percy o iubește pe Mary de cînd se știe și dorește cu ardoare să o ia în căsătorie, dar în ochii acesteia nimic nu e mai presus decît plantația de bumbac lăsată moștenire de tatăl ei ”Nu m-aș căsători niciodată cu un bărbat care nu înțelege  și nu sprijină sentimentele mele pentru Somerset”. Pe lângă Mary și Percy, se observă carcaterul lui Ollie DuMont- scund, durduliu și vesel, eternul optimist, și, Miles Toliver - înalt, subțire, cinstit, un cruciat care luptă cu disperare pentru o cauză. Atracția dintre Mary și Percy este de neevitat, iar consecințele despărțirii lor  se resimt de-a lungul anilor, dând naștere unui șir nesfîrșit de minciuni, dezamăgiri, secrete și tragedii. O saga ce se întinde pe mai multe generații, o iubire dincolo de limite și un blestem care umbrește dintotdeauna destinul familiei Toliver ”Blestemul e legat cu procreerea. Nimeni din cei care au avut Somersetul nu a fost binecuvîntat cu copii”. Trandafirii sunt simbolul descendenței lor, simbol a ceea ce sunt personajele principale în mod inidividual. Atunci când una dintre familii va jigni pe cealaltă, va trimite un trandafir roșu pentru a-și cere iertare, iar trandafirul alb va însemna că oferă iertare.
Leila Meacham oferă cititorilor un buchet de sentimente de familie, în care se împletesc pasiunea, răzbunarea și o mulțime de ”ce-ar fi fost dacă”. O saga minunată și captivantă , cu ecouri din Pe aripile vântului .

Un comentariu: