miercuri, 3 februarie 2016

Sinceritatea

William Somerset Maugham spunea : ”Sinceritatea este forma cea mai îndrăzneață a curajului”. Sinceritatea reprezintă însușirea de a exprima întocmai ceea ce gândești, fără prefăcătorie sau gânduri ascunse. Sinceritatea reprezintă întâi de toate curaj, pentru că nu toți au curajul de a spune lucrurilor pe nume. Deși se consideră că sinceritatea e o calitate, atunci când facem abuz de ea, aceasta devine un defect. Limita dintre sinceritate și insultă este una foarte subțire, astfel că, atunci când folosim cuvintele nepotrivite pe un ton nepotrivit, riscăm să jignim interlocutorul.
Sinceritatea este o valoare a esenței noastre, de o puritate și vibrație pătrunzătoare. Uneori cel mai greu e să fii franc cu tine însuți. Când vine vorba de propria persoană, convingerile noastre tind spre subiectivitate, pentru că uneori, avem obișnuința de a ne amăgi și de a ne denatura propriile păreri. Se spune că firile slabe nu pot fi sincere. Probabil din cauza că, odată cu sinceritatea suntem impuși să acceptăm și consecințele acesteia. Cine a spus că e ușor să fii sincer? Să fii caustic e ușor. Să fii franc e greu...pentru că indiferent de cât de bune nu ar fi intențiile tale, mereu vor exista cei pe care sinceritatea ta îi va răni. Iar în cazul în care sinceritatea e dăunătoare, se mai merită să fii sincer ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu