miercuri, 23 martie 2016

8 lucruri pe care nu le știai despre Marin Preda


  • Marin Preda a fost un fervent opozant al regimului comunist, mai multe voci confirmând chiar faptul că scriitorul i-a spus lui Ceaușescu :”Dacă vreți să introduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid” 
  • Autorul a făcut școala primară în satul natal, Siliștea-Gumești. Dar ca în orice familie de la țară, copilul a participat la treburile gospodărești ( păzitul vitelor, munca la câmp ), ceea ce l-a determinat să absenteze de la școală. Cu toate acestea era printre cei mai buni elevi din clasă, obținând premiul cu coroniță (scenă descrisă în Moromeții).
  • Clasa a 4-a a fost printre cele mai dificile din viața școlarului : tatăl nu-i mai poate cumpăra cărți și se îmbolnăvește de malarie. Învățătorul arată multă bunovoință, îl ajută să procure cărți și să termine anul școlar. Cu rugăminți repetate și insistențe, obține de la mama promisiunea că îl va convinge pe tata să-l dea la școala de învățători (scenă descrisă, de asemenea, în Moromeții)
  • I-a fost refuzat învățământul de la Școala Normală din Cîmpulung-Muscel din cauza miopiei.
  • Marin Preda a fost fascinat de William Faulkner, cu care proza sa are evidente afinități. Totodată, acesta a tradus și din operele lui Dostoievski.
  • Ultimul său roman , lansat în 1980 ”Cel mai iubit dintre pământeni”, este considerat o critică violentă a comunismului. După câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate bibliotecile și librăriile publice și universitare.
  • Pe 16 mai 1980 moare la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșaia. Fratele sciitorului, Saie, crede că a fost asasinat de securitate, dar probele din dosar au dispărut. Familia sa este convinsă că moartea s-a datorat publicării romanului ”Cel mai iubit dintre pământeni” și a survenit în condiții oculte.
  • Potrivit expertizei medico legale, moartea autorului a fost violentă, acesta murind prin asfixiere mecanică în condițiile unei come etilice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu