marți, 14 iunie 2016

Femei de Charles Bukowski

Trebuie să recunosc că am avut așteptări mari de la această carte și că am cumpărat-o cu un interes avid. Dintr-un motiv strict personal îmi doream să o citesc foarte mult. Nu regret că am făcut-o. Dar știu că nu o voi reciti. Cartea e o viziune absolut realistă asupra realității. Nu e filtrată și nu e cizelată în nici un fel. Limbajul este unul necenzurat, frazele fiind seci și lipsite de sensuri profunde. Cu toate acestea, există adevăr în această carte.
Romanul dezvăluie povestea unui scriitor - Henri Chinaski, alcoolic, pasionat de femei și pariuri, dar care este măcinat de gândul ratării. Deși pe parcursul lecturii se amplifică tot mai mult dorința lui pentru sex, băutură, femei, în comportamentul său se ghicește disperarea de a evada din singurătate, nevoia de tandrețe și compasiune.
Nu pot să spun că e o carte impresionantă, sau că există ceva măreț și spectaculos în acțiunea romanului, dar pot să spun că e o carte must-read, din care pot fi sustrase măcar ceva citate bune.
  • Întâmplarea unuia era întâmplarea celor mai mulți. Viețile noastre nu erau atât de diferite - chiar dacă ne plăcea să credem așa.
  • Mi-au displăcut imediat cu toții, așa cum stăteau făcând pe isteții și dându-și aere. Se reduceau la zero unii pe alții. Cel mai rău lucru pentru un scriitor este să cunoască alt scriitor și, mai rău decât atât, să cunoască mai mulți scriitori.
  • Eram bucuros că nu sunt îndrăgostit, că lumea mă nemulțumea. Îmi place să fiu în răspăr cu tot ce mă înconjoară. Îndrăgostiții devin adesea iritați, periculoși. Își pierd simțul perspectivei, Își pierd simțul umorului. Devin nervoși, niște plicticoși psihotici. Devin chiar criminali.
  • Dacă m-aș fi născut femeie, cu siguranță aș fi devenit prostituată. Dar, pentru că m-am născut bărbat, tânjeam după femei în mod constant, cu cât erau de calitate mai proastă, cu atât mai bine. Și totuși femeile - femeile adevărate - mă speriau, pentru că ele, în cele din urmă îți doreau sufletul. Iar eu vroiam să păstrez ce mai rămase din al meu. Tânjeam după prostituate, femei de speță joasă, pentru că erau ucigătoare și din topor, nu aveau nici o pretenție. Nu pierdeai nimic după ce plecau. Totuși, în același timp, tânjeam după o femeie tandră, adevărată, în ciuda prețului exorbitant. Oricum ar fi fost, eram pierdut. Un bărbat puternic ar fi renunțat la ambele variante. Eu nu eram puternic. Așa că am continuat să lupt cu femeile. Cu ideea de femeie.
  • Am discutat romanul lui Glendoline. M-am gândit că oricine e în stare să citească altora din propriul roman cu voce tare trebuie să fie suspect. Dacă asta nu echivala cu străvechiul sărut al morții, atunci ce?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu