Libertatea locuiește în munți: Muntele vrăjit de Thomas Mann

”Povestitorul nu va sfârși cât ai bate din palme istoria lui Hans. Nu-i vor fi suficiente nici cele șapte zile ale săptămânii și nici șapte luni. Cel mai potrivit este să nu se întrebe dinainte cât timp se va scurge pe pământ în vreme ce povestirea aceasta îl va ține în mrejele sale. Și, Doamne Dumnezeule, nu vor fi nici chiar șapte ani! Și cu aceasta, începem”
Hans Castorp este un tânăr modest, inginer naval, care înainte de a se urca pe navă decide să-i facă o vizită vărului său Joachim, într-un sanatoriul la munte numit Berghof. Încă din prima zi a șederii lui la sanatoriu, Hans a simțit stranietățile locului: 5 mese copioase zilnic, cura de aer, măsurarea temperaturii de câteva ore pe zi, iar timpul, timpul zboară. Nu o să pierd timpul încercând să reproduc firul narativ al romanului. Dar o să vă spun un lucru.
Muntele vrăjit de Thomas Mann este o carte vrăjită. Lecturând-o, îmi părea că citesc zeci de pagini într-un interval de timp nemăsurabil, când de fapt nu trecuseră decât câteva minute. Problema timpului, descrisă atât de minuțios în carte m-a frapat. Era incredibil cum trecea timpul pentru mine și cât de adânc înrădăcinată eram în cuprinsul romanului. Era ceva inexplicabil în timp ce citeam această carte. ”Domnul meu, aici nu cunoaștem o unitate de măsurat timpul care se numește săptămână. Unitatea noastră cea mai mică este luna”. O vacanță de 3 săptămâni pentru Hans Castorp s-a transformat în una de 7 ani: ”Timpul nu este deloc o realitate. Când ți se pare lung e lung, când ți se pare scurt e scurt, dar cât de lung sau de scurt este în realitate, asta n-o știe nimeni.”
Muntele vrăjit este o carte care are de toate: dialoguri filozofice, dar în același timp discrete, descrieri lungi și amănunțite, personaje complex conturate și puternic construite. Pentru mine, a fost un roman seducător, nu mă puteam concentra pe nimic altceva în afară de acțiunea acestuia, eram într-o dimensiune în care tot ce însemna cotidian și probleme se anulase, eram într-un vis, eram într-un sanatoriu în care urmăream cu grijă cum autorul se joacă cu personajele. Nu mi-au ajuns 7 zile să citesc această carte, nici 7 săptămâni. Și nu o spun din cauza volumului de peste 900 de pagini. Dar era ceva magic la acest roman. Parcă trăgeam de timp intenționat, am lungit lectura acestuia atât de mult, crezând că astfel am să lungesc și plăcerea pe care am simțit-o în timp ce-l citeam. Nu mi-a luat nici 7 luni sau 7 ani să citesc cartea. ”Dar ce este timpul? O taină ireală și atotputernică”